Campanie romanii talent primar

Campania „Românii au talent de primar!”

23 iunie 2020

Comunicat de presă

 Provocare inedită în România – Campania „Românii au talent de primar!

 

Partidul RE:START ROMÂNIA invită pe toți cetățenii care aspiră la fotoliul de primar, care au idei ori proiecte pentru orașul sau comuna lor, să se înscrie în competiția „Românii au talent de primar!”, pentru a deveni candidații la primărie ai Partidului RE:START ROMÂNIA!

Campania RE:START „Românii au talent de primar!” este un strigăt menit să trezească în conștiința românilor acel nimb de forță interioară care ne poate determina să vedem și să facem mai mult, dincolo de interesele proprii și dincolo de orbirea pe care cei care ne-au condus au lăsat-o să se instaleze peste țară în ultimii 30 de ani.

Apelul RE:START este direcționat înspre toată lumea: nu trebuie să fii baron local ca să poți candida din partea RE:START România, nu trebuie să ai vreo afacere în orașul tău, nu trebuie să fii vârful vreunui grup de interese. Trebuie doar să vrei. Doar să vrei să schimbi ceva într-o Românie care merge înainte cu frânele călcate agresiv de guvernări locale cu structuri putrede și inițiative 0.

Campanie Romanii au talent de primar

Haideți să facem un exercițiu de imaginație: avem milioane de euro – bani europeni – pe care ORICE primărie, dar absolut orice primărie ar trebui să fie capabilă să îi atragă și să facă ceva util cu ei. Câte exemple de primari de succes în proiecte europene avem? Îi putem număra pe degetele de la o singură mână. Și acesta e doar un singur exemplu – unul al lenei, al indolenței, al nepăsării bolnăvicioase.

Campania RE:START ROMÂNIA este o invitație pe cât de necesară, pe atât de urgentă și de bine poziționată într-o Românie în derivă. Este o invitație la înnoirea clasei politice, o invitație la restart, la întoarcere la kilometrul 0 al decenței, hărniciei, implicării și faptelor dedicate comunității.

Haideți alături de noi în cel mai nou partid de pe scena politicii românești. Înscrieți-vă în RE:START ROMÂNIA și candidați pentru funcția de primar în orașele voastre. S-a dus vremea statului pe margine. Acum ne putem implica direct și putem contribui la schimbarea în bine pe care ne-am dorit-o dintotdeauna.

 Ramona Ioana Bruynseels, Președinte RE:START ROMÂNIA

Share