program electoral partidul restart romania

Ramona Ioana Bruynseels, Președintele Partidului RE:START ROMÂNIA: Scrisoare deschisă adresată reprezentaților marilor companii din România

Președintele Partidului RE:START ROMÂNIA, Ramona Ioana Bruynseels, face un apel către reprezentanții marilor companii din România, multinaționale sau cu capital autohton, pentru a veni în sprijinul României și al cetățenilor săi:

Domnilor/Doamnelor CEO, Directori Generali, Reprezentanți ai acționariatului

SCRISOARE DESCHISĂ

Stimați domni/Stimate doamne CEO, Directori Generali, Reprezentanți ai acționariatului,

Fac un apel către reprezentanții marilor companii din România, multinaționale sau cu capital autohton, spre a veni în sprijinul României și al cetățenilor săi.

Traversam o perioadă de încercare pt mediul de afaceri, însă mai presus de profit, sunt viața și viitorul nostru!

Dincolo de criza sanitară pe care o trăim deja, ne este din ce în ce mai clar că România va trece, la rândul ei, printr-o situație de criză economică generată de stoparea activității economice a unui număr mare de companii și implicit, de disponibilizarea unui număr semnificativ de angajați.

În ciuda măsurilor de prevenire și combatere a infectării, a măsurilor de susținere a mediului de afaceri luate de Guvernul României, se estimează că impactul acestei perioade va fi unul devastator dacă fiecare individ și fiecare companie din România nu se mobilizează în spiritul responsabilității sociale.

Regulile respnsabilității, loialității și respectului datorat comunităților ne îndeamnă ca atâta vreme cât o companie își desfășoară activitatea în România, aceasta are datoria morală față de locuitorii acestei țări ca la greu, să ofere ajutor. Da, profitul unora dintre companiile dvs va scădea sau chiar nu va exista în urmatoarele luni, un lucru regretabil și care ne dorim să fie redresat cât de repede pentru binele tuturor.

În același timp însă, unele spitale din România nu sunt echipate corespunzător, pe piață nu mai există produse de dezinfecție și protecție, oamenii au fost disponibilizați și nu știu cu ce vor trăi, seniorii au nevoie de ajutor pentru a putea sta izolați. Si răul încă nu s-a produs în integralitatea sa.

Da. Companiile dumneavoastră au contribuit foarte mult la dezvoltarea României prin realizarea investiției, oferirea de locuri de muncă, transfer de know-how, inovație, CSR. Vă suntem recunoscatori pentru asta!

În acelasi timp însă, companiile dumneavoastră au fost profitabile și au reușit să se dezvolte activând în România, beneficiind de forța noastră de muncă, de infrastructura noastră – așa cum este ea, de materia primă din România, de ajutor de stat (acolo unde e cazul), facilități fiscale și alte forme de sprijin.

Din acest profit, acum, în vreme de pericol asupra vieții cetățenilor și a economiei românești, vă rugăm să oferiți o parte României, în orice forma potrivită strategiei și principiilor dumneavoastră.

Cum puteți face asta?

⁃          donații bănești sau cu produse sanitare, echipamente oferite spitalelor și entităților care gestionează criza de coronavirus;

⁃          acolo unde este posibil, convertirea/redirecționarea producției. Chiar dacă toate produsele își au utilitatea lor, țara are nevoie disperată acum de anumite produse. Acolo unde puteți adapta liniile de producție, vă rugăm să o faceți.

⁃          oferirea de spații și resurse de carantinare și tratament;

⁃          continuitatea activității economice, în limita respectării regulilor impuse de starea de urgență. Nu ne putem permite oprirea întregii activități economice;

⁃          punerea la dispoziție de voluntari instruiți pentru livrarea de alimente și alte produse seniorilor;

⁃          înghețarea plății ratelor pentru creditele bancare ale cetățenilor care au nevoie de această măsură, fără dobânzi penalizatoare și cu costuri rezonabile, de bună-credință, adaptate unei perioade de criză majoră etc;

⁃          ieftinerea alimentelor de bază, astfel încât fiecare cetățean al României să aibă garantat un trai decent, indiferent de ponderea veniturilor acestuia.

⁃          plafonarea prețului alimentelor și a medicamentelor, eliminarea speculei;

⁃          punerea la dispoziția Guvernului României și cetățenilor României de platforme online de comunicare și educare;

⁃          orice alte măsuri menite a salva vieți, a sprijini cetățenii în această perioadă de izolare, a micșora impactul crizei economice;

⁃          sprijinirea ONG-urilor care pot avea impact pozitiv în această perioadă.

Puterea mediului de afaceri poate fi una covărșitoare în momente de răstriște.

România are nevoie de solidaritatea și loialitatea dumneavoastră! O adevărată strategie de Corporate Social Responsibility presupune intervenție promptă atunci când este nevoie!

Sunt convinsă că specialiștii Coaliției pentru Dezvoltarea României, Concordia, Consiliul Investitorilor Străini, AmCham, AHK, AOAR, INACO, impreună cu celelalte mari Camere de Comerț active în România și alte organizații vor putea veni cu un plan concret de implicare socială a companiilor reprezentate în cadrul lor, așa cum au făcut-o și în alte dăți.

În măsura în care acest lucru se întâmplă, vă adresez rugămintea să ne comunicați public măsurile luate astfel încât cetățenii României să poată recunoaște companiile cărora le pasă cu adevărat de România.

Vă mulțumesc și vă asigur de întreaga mea considerație!

 

Ramona Ioana Bruynseels,

Președintele Partidului RE:START ROMÂNIA

Aricol apărut în stiripesurse.ro

Share