Liderii Restart Romania: Ramona Ioana Bruynseels trebuie să ajungă în Parlament

Liderii RE:START ROMÂNIA: Ramona Ioana Bruynseels trebuie să ajungă în Parlament

Articol apărut pe: news.ro, agerpres.ro, stiripesurse.ro, ziarulprofit.ro, ziuanews.ro.

Liderii organizațiilor județene ale Partidului RE:START ROMÂNIA s-au întâlnit pentru analiza rezultatelor alegerilor locale şi stabilirea politicii de alianţe pentru alegerile parlamentare.

După discuții şi dezbateri aprinse, managementul partidului a decis că Partidul RE:START ROMÂNIA va participa în cadrul alegerilor parlamentare, însă fără a încheia alianţe care pot aduce prejudicii de imagine în viitor. „Proiectul nostru e unul pe termen lung şi nu ne putem juca cu imaginea noastră”, a declarat Cătălin Iordache, lider RE:START București.

Tocmai de aceea Partidul RE:START ROMÂNIA invită formațiunile politice neparlamentare curate, necompromise şi doritoare să se implice cu adevărat în viața oamenilor, să participe la alegeri pe listele Partidului RE:START ROMÂNIA.

„Liderul nostru a obținut un scor foarte frumos în alegerile prezidențiale, aspect care ne confirmă că partidul nostru are mulți simpatizanți şi are perspectivă. În cazul nostru voturile sunt confirmate deja, la nivel național. Doamna Ramona Bruynseels este singurul lider politic care a reușit performanta de a obține atât de multe voturi într-un timp scurt şi pornind de la notorietate zero.

Este şi singura femeie lider de partid din România, în consecință, îi invităm pe colegii noștri de scenă politică să vină ei înspre noi. Echipa RE:START ROMÂNIA este formată din oameni noi, antreprenori, fără penali şi fără asocieri dubioase. Creștem repede. De aceea suntem siguri că politicienii noi din România se vor simți foarte bine alături noi”, a declarat liderul RE:START ROMÂNIA din Timișoara, Ovidiu Sârbu.

În ceea ce privește posibilitatea ca fostul candidat prezidențial Ramona Ioana Bruynseels să candideze pe listele altui partid parlamentar, colegii acesteia au decis: „Ne vom sprijini liderul în oricare dintre situații. Ramona Ioana Bruynseels trebuie să fie în Parlament, pentru că romanii merită asta. Doamna Bruynseels este unul dintre puținii politicieni care ar merge în Parlament cu dorința clară de a face viața românilor mai bună. De aceea, noi nu avem orgolii, credem în liderul nostru şi o sprijinim indiferent de situație”, a spus Ciprian Ciceu, lider București.

Descărcați de aici formularul pentru semnături:

LISTA SUSTINATORILOR RESTART

Biroul de presă RE:START ROMÂNIA

 

Share